Viorel Focșa (AUR): Domnilor guvernanţi, nu (mai) aşezaţi România în genunchi!
Deputatul AUR Viorel Focșa a adus critici dure la adresa coaliției de guvernare, în contextul adoptării Legilor Justiției care desființează orice urmă de suveranitate națională: Domnilor guvernanţi nu (mai) aşezaţi România în genunchi!.
Luna octombrie a acestui an pare să devină una dintre cele mai negre din istoria României post-decembriste, o lună în care principalul domeniu care garantează sănătatea osaturii şi prosperitatea unei societăţi, justiţia, se transformă într-un instrument aflat în mâna „băieţilor deştepţi”, în timp ce principalii conducătorii statului român se ploconesc în faţa celui mai promiscuu stat din Uniunea Europeană, Olanda, pentru aderarea la Spaţiul Schengen.
Recent, la propunerea unuia dintre „băieţii deştepţi”, pe numele său, Cătălin Predoiu, Guvernul nostru de slugi la stăpân extern a adoptat Legile Justiţiei care din acea justiţie legată la ochi, oarbă tocmai pentru a nu căuta la feţele celor judecaţi, face o justiţie care va decide fix în funcţie de numele şi funcţiile celor care vor compărea în faţa ei, adică atât în favoarea sistemului creator, cât mai ales împotriva tuturor celor care vor îndrăzni să atace sau să iasă din liniile trasate de acelaşi sistem ocult, ordinar, care conduce ţara din umbră.
Atât Asociaţiile Magistraţilor, cât şi o parte a mass-media, au criticat virulent acest atentat la adresa independenţei justiţiei.
De pildă, Deutsche Welle a subliniat că, prin noul pachet legislativ, “procurorilor anticorupție și antimafia li se taie din putere, politicul își va putea băga nasul în marile dosare cu miză financiară, avansarea procurorilor și judecătorilor pe criterii meritocratice este exclusă, iar sistemul juridic poate fi condus cu mână forte de magistrații selectați de politicieni”. Adică, asistăm la o întoarcere la justiţia lui Năstase şi Stănoiu, atunci când dosarele se deschideau, respectiv închideau, la telefonul politicienilor de la putere.
Iar cum un necaz un vine niciodată singur, săptămâna trecută am fost cu toţii martorii unei ploconiri dezgustătoare a celor mai înalţi oficiali ai statului român, şi îi numesc aici pe Klaus Iohannis, Nicolae Ciucă, în faţa prim-ministrului olandez, Mark Rutte, inclusiv pe bani mulţi: achiziţionarea cu 44 milioane de euro a două nave Damen pentru misiuni de salvare şi stingerea incendiilor.
Domnilor guvernanţi, aderarea la Schengen nu se cumpără şi nici nu se cereşeşte, ea se obţine prin îndeplinirea tuturor condiţiilor instituţionale cerute de partenerii externi, fapt care îţi asigură în lume acea poziţie demnă, verticală, pe care tandemul cocoşat Iohannis-Ciucă posibil să nu o fi cunoscut vreodată.
De când acceptă România lecţii de la un stat în care jurnaliştii incomozi sunt asasinaţi în plină stradă iar promiscuitatea, mă refer aici la legalizarea prostituţiei şi consumului de droguri, este la ea acasă? De când trebuie să băgăm în buzunarele celor care ne critică zeci de milioane de euro din banii românilor?
Aceste practici trebuie oprite. Nu le opriţi voi, cei care guvernaţi acum, le vom opri noi, după ce vom guverna ţara!
România poate şi trebuie să îşi atingă toate obiectivele europene cu demnitate, punând pe primul loc propria-i stabilitate şi suveranitate.
Numai aşa ne vom câştiga respectul de stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil, care nu poate fi pus în genunchi de nimeni!