Patrioții

Viorel Focșa (AUR): Avem inflație galopantă – de cinism și de nesimțire!

Deputatul AUR Viorel Focșa a lansat i-a criticat dur atât pe Klaus Iohannis, cât și pe guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, pentru faptul că nu își asumă responsabilitatea pentru dezastrul din economia românească.

De curând am aflat că singurul responsabil pentru dezastrul din economia românească este Vladimir Putin iar cel mai bun tratament împotriva foamei este ceaiul de tei.

         Cu un cinism și cu o nesimțire de neegalat, președintele României, Klaus Iohannis, și guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, ne-au livrat două dintre cele mai grotești declarații pe care le-am putut auzi în ultimii ani.

         Dacă în privința lui Iohannis nu ne mai miră absolut nimic, acesta fiind și motivul pentru care AUR strange în continuare semnături pentru ca inutilul de la Cotroceni să nu își termine mandatul prezidențial, ieșirea în decor a guvernatorului BNR denotă, pe de o parte, o lipsă crasă a bunului simț ce este mascată în spatele unor costume scumpe și a unei aluri de intelectual rasat, iar pe de altă parte, o gravă decuplare de la realitățile țării, de la traiul românului de rând cel greu încercat în ultimii ani.

         Incontestabil, invazia Ucrainei de către armata putinistă afectează bunul mers al economiei globale, însă gravele probleme prin care trece astăzi economia României au început cu mult înainte de data de 24 februarie 2022. Să ne amintim cum o întreagă țară a fost pusă în stand-by în “peroada” mai-septembrie 2021, doar pentru ca Florin Cîțu să câștige președinția PNL iar #echipacâștigătoare să aibă acces nelimitat la resursele țării. Ce a urmat, știm cu toții: mii de morți de Covid și o economie serios afectată de Valul 4, despre care se știa că vine de la încă de la finele anului 2020. Să ne reamintim că în aceeași “peroadă” datoria externă a României ajunsese la 50% din PIB iar rata anuală a inflației accelerase semnificativ în trimestrul III al anului, până la peste 6%.

         Adică, semnele dezastrului erau peste tot, doar că ei, cei care ar fi trebuit să vegheze, aveau preocupări mai importante: turistul de la Cotroceni cu vacanțele, invizibilul de la BNR cu ceaiul de tei.

         Domnule Iohannis,

         Domnule Isărescu,

         Dacă tot nu aveți nicio treabă cu românii simpli și nici românii simpli nu (mai) au cu voi, vă propun să plecați amândoi în vacanță, înainte de termen și definitiv, și să savurați, împreună sau separat, câte un ceiuț de tei, pentru liniștea noastră.