Sorin Lavric (AUR): Gheron Netta, superiorul ierarhic al lui Vulcănescu, a fost reabilitat. Mircea Vulcănescu continuă să fie persecutat

Senatorul AUR Sorin Lavric a susținut o prelegere în Parlament despre nedreptatea ce i se face în continuare marelui intelectual interbelic Mircea Vulcănescu. În timp ce Gheron Netta, superiorul ierarhic al lui Vulcănescu, a fost reabilitat, Vulcănescu continuă să fie persecutat. De ce? Gheron Netta era evreu, iar Vulcănescu era român, constată senatorul AUR.

La 1 iulie 1933, s-a născut, la Bucureşti, Maria Ioana Vulcănescu, fiica Margaretei şi a lui Mircea Vulcănescu. Din cauza împrejurării ingrate, că l-a avut tată pe strălucitul intelectual, viaţa Măriucăi, căci aşa o numeau apropiaţii, avea să intre în zodia represaliilor bolşevice.

Mircea Vulcănescu a fost arestat în 1946, pe când Măriuca avea 13 ani. Cât timp a fost în arestul preventiv de la Arsenal, Măriuca a avut voie să-şi viziteze tatăl. Putea să-l vadă în fiecare zi, mergând cu de-ale gurii. Acolo îşi petrecea timpul ascultând poveştile tatălui. A luat aminte la tot ce a auzit în acele zile, simţind că Vulcănescu incerca să o întărească pentru viitorul care o aştepta. Deşi era pe atunci doar o copilă, a observat cum, slăbind foarte tare, starea tatălui se degrada pe zi ce trece.

La 9 octombrie 1946, Mircea Vulcănescu a fost condamnat la opt ani de temniţă grea. A fost trimis la Văcăreşti, apoi la Aiud. De atunci, Măriuca nu şi-a mai văzut tatăl niciodată. În noaptea de 14 spre 15 aprilie 1952, la domiciliul familiei, Securitatea a descins pentru o percheziţie amănunţită. Margareta Vulcănescu avea să le predea de bunăvoie securiştilor pumnalul de paradă al soţului ei „cu lama lucioasă, dar boantă şi cu cap de vultur semeţ”. Percheziţia s-a întins pe durata nopţii, familia fiind obligată să părăsească locuinţa din Strada Popa Soare, fără să poată să ia vreun lucru, oricât de mic, din casă. Spre dimineaţă, Măriuca Vulcănescu este invitată la Securitate, chipurile, pentru o „simplă declaraţie”, dar e luată şi dusă la colonia Ghencea, un fost Iagăr de tranzit pentru prizonierii germani, devenită colonie, pentru indezirabilii autohtoni. Va fi internată disciplinar 24 de luni, considerând că „menţinerea sa în stare de libertate ar aduce prejudicii intereselor statului”. Măriuca avea pe atunci 19 ani.

A trecut prin mai multe locuri de detenţie: Ghencea, Popeşti-Leordeni, Pipera, Dumbrăveni. La început, Măriuca Vulcănescu a fost trimisă la munca câmpului, împreună cu alte 40 de femei, în colonia Popeşti-Leordeni, fiind repartizată într-un grup format din rude de foşti poliţişti sau rude ale luptătorilor anticomunişti. Odată cu venirea iernii, femeile au fost transferate în colonia Ghencea, iar Măriuca Vulcănescu a fost mutată în primăvara anului următor la colonia Pipera. Aici le-a întâlnit pe Gabriela Moţa, Marion Cantacuzino, Mihaela Catargi, Lili Jora, Lena Constante.

În urma unui protest venit din străinătate, care a dezvăluit faptul că Măriuca nu fusese condamnată penal, a fost repartizată alături de alte deținute la penitenciarul Dumbrăveni. Condiţiile dure din penitenciar, suprimarea dreptului la vorbitorul Iunar, iarna cumplită din acel an şi-au pus amprenta puternic pe sănătatea ei. În Iagăr fiind, a primit ştirea decesului lui Mircea Vulcănescu în temniţa Aiudului. Chiar dacă această veste era mai mult un zvon, Măriuca, care-l visase într-o noapte că o mustra părinteşte cu degetul, a văzut în acest semn un ultim mesaj de la tatăl ei.
După expirarea celor 24 de luni de pedeapsă, Măriuca Vulcănescu a fost eliberată pe 19 aprilie 1954. În toamna aceluiaşi an, împreună cu familia, a plecat la Aiud spre a găsi mormântul tatălui. Căutările trupului s-au dovedit zadarnice, drept care au ridicat o cruce simplă de fier, undeva pe Dealul Robilor.

În anii următori, Măriuca a reuşit să se angajeze preparatoare la o catedră a Institutului de Mine. Apoi a fost mutată la catedra de Mecanică şi Rezistenţă, condusă de Gabriela Ţiţeica. Cu sprijinul inimoasei profesoare, Măriuca a reuşit să se înscrie la Şcoala Tehnică de Arhitectură, după ce ii fusese refuzat accesul la Facultatea „Ion Mincu”.
Dar periplul rătăcirilor de la o instanţă la alta nu avea să se încheie, căci Măriuca purta stigmatul de a fi copila tatălui. În consecinţă, s-a angajat la un institut de proiectare, pentru ca apoi să renunţe la proiectarea industrială în numele vocaţiei culturale. Aşa a ajuns desenatoare în cadrul Institutului de Etnografie şi Folclor, lucrând la întocmirea Atlasului Etnografic al României. Dar campania bolşevică de eliminare a indezirabililor a luat-o din nou drept ţintă, Măriuca trezindu-se iarăşi pe drumuri. Aşa se face că a ajuns în atelierul de machete condus de arhitectul Dan Bota, de unde s-a pensionat în 1990. Chiar dacă a avut posibilitatea să părăsească ţara, sora ei fiind mutată la Paris, a ales să rămână în Bucureşti, în apartamentul din cartierul Titan.

În anii 2018 — 2019, Măriuca Vulcănescu a cerut ca o instanţă judecătorească să constate caracterul politic al condamnării tatălui. Tribunalul Bucureşti i-a dat câştiga de cauză, însă ulterior Curtea de Apel Bucureşti a respins definitiv solicitarea. Au fost două decizii contradictorii, fără precedent pe rolul instanţelor din România.
Dacă în cazul lui Mircea Vulcănescu solicitarea a fost respinsă, în schimb, pe data de 17 ianuarie 2000, un complet de nouă judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-au reabilitat pe Gheron Netta, ministrul finantelor în Guvernul Antonescu. Completul de nouă judecători a admis un recurs în anulare declarat de procurorul general al României. De ce Gheron Netta, superiorul ierarhic al lui Vulcănescu, a fost reabilitat, iar Mircea Vulcănescu, un amărât de subsecretar de stat, aflat în subordinea ministrului Netta Gheron, continuă să fie persecutat? Motivul e simplu: Gheron Netta era evreu, iar Vulcănescu era român. Amândoi au fost declaraţi criminali de război şi amândoi au murit la Aiud. Iată cum unul este mumă şi celălalt este ciumă!

Până astăzi, sufletul Măriucăi e copleşit de tristeţea acestei inechități strigătoare la cer. Dar într-o zi partidul AUR va înlătura această nedreptate.
Sunt onorat ca, sub cupola SenatuIui României, să pomenesc numele Măriucăi Vulcănescu.