Sorin Lavric (AUR) despre Mircea Nicolau: După ce l-am cunoscut, am devenit un adult dumirit de perfidia celor care aduseseră comunismul în România

Sunt oameni a căror întâlnire te smulge din rutină și te aruncă pe orbita drastică a exigenței spiritului. Până să-i întâlnești, te complăceai în umoarea călduță a pierderii de vreme, ca o momâie cumsecade de capul căreia nu avea să se aleagă nimic.

Așa eram eu înainte să-l întâlnesc pe Mircea Nicolau: un popândău șmecher tăvălindu-se impudic în plăcerile vieții. După ce l-am cunoscut, solzii mi-au căzut de pe ochi și, dintr-un tânăr arogant, încredințat că știe totul, am devenit un adult dumirit: dumirit de minciunea postbelică în care trăiau românii, dar mai ales de perfidia celor care aduseseră comunismul în România.

Mircea Nicolau s-a născut în 1914 și a absolvit Facultatea de Filozofie din București, avându-i drept colegi pe Constantin Noica, Emil Cioran și Mircea Vulcănescu. Alături de ei, a alcătuit elita unei generații care, împotrivindu-se comunismului, avea să înfunde penitenciarele din România. 

Mircea Nicolau a făcut 21 ani de închisoare. Cînd am mers cu el la Jilava, spre a revedea cotloanele Fortului 13, mărturisirea pe care mi-a făcut-o m-a încremenit. Mi-a spus: „A, aici am stat puțin, doar 5 ani!” Am înlemnit, gândindu-mă că, dacă aș fi fost în locul lui, nu aș fi rezistat nici măcar o lună.

Zilele petrecute cu Mircea Nicolau m-au trezit din somnul ignoranței, m-au deșteptat din ceața naivității. De atunci, nimeni nu a mai putut să mă păcălească în privința vicleniei cu care masoreții marxiști vor să rescrie istoria secolului XX.

Dacă nu l-aș fi întâlnit pe Mircea Nicolau, aș fi mușcat negreșit din momeala paradisului globalist, cu tot cortegiul egalitarist al plăgii corect-politice.

Sunt onorat ca, sub cupola Senatului României, să rostesc numele lui Mircea Nicolau.

Senator AUR Sorin Lavric