Sorin Lavric (AUR): Cum l-am cunoscut pe Grigore Caraza, deținut politic în temnițele comuniste

Despre Grigore Caraza colegii de celulă spuneau că și-a păstrat candoarea unui copil inocent, în al cărui suflet mizeriile închisorii nu au putut pătrunde.

Mie însumi, cînd l-am cunoscut în urmă cu 17 ani, la Piatra-Neamț, mi-a făcut impresia unei naturi ingenue, asupra căreia ispitele lumești nu lăsaseră urme. Cauza era simplă: Caraza nu-și trăise tinerețea în lume, ci între zidurile Aiudului, de aceea nu apucase să se înrăiască.

La Aiud era privit drept mînzul cu memorie fenomenală, dovadă că, în cursul plimbărilor prin curtea închisorii, Caraza pășea înaintea lui Radu Gyr, care îi șoptea peste umăr cîteva poezii, pentru ca apoi, întors în celulă, tînărul să le redea fără greșeală altora. Colportate de Caraza, poeziile lui Gyr au alcătuit țesătura mitică din mințile deținuților politici.

Asupra lui Caraza reeducarea de la Aiud nu a avut nici o înrîurire.

În 1970, cînd noțiunea de deținut politic era vetustă, Caraza a fost arestat din nou, sub învinuirea de propagandă împotriva orînduirii socialiste. În 1976, după 21 de ani închisoare, Caraza a declarat, în fața conducerii Aiudului, că refuză să mai iasă vreodată din temniță. O delegație a sosit de la București pentru a vedea cum arată un nebun dornic să moară între ziduri mucegăite.

A fost eliberat cu de-a sila în 1977, pentru ca în 1980 să reușească să plece în America, de unde s-a întors în anul 2000, cu cetățenie americană. A murit în 2014, la vîrsta de 85 de ani, și este înmormîntat în cimitirul din Piatra-Neamț.

Sunt onorat ca, sub cupola Senatului României, să pronunț numele lui Grigore Caraza.