Patrioții

Silviu-Titus Păunescu (AUR): În curând, principala cauză a sărăciei din România va fi lipsa școlarizării!

Într-o declarație politică susținută în Parlament, deputatul AUR Silviu-Titus Păunescu atrage atenția asupra problemei abandonului școlar și avertizează că, în curând, principala cauză a sărăciei din România va fi lipsa școlarizării.

Atât de mult a reușit președintele Iohannis să educe România, ca să parafrazez, ironic, un proiect educațional demarat pompieristic și cu o finalitate previzibilă, eșecul, încât, iată, dacă în anul 2010 aveam 100 de mii de copii neșcolarizați, în 2020 s-a dublat acest număr, iar acum, în 2023, am ajuns la un sfert de milion, țara noastră reușind contraperformanța de a se situa pe primul loc în ceea ce privește abandonul școlar în Uniunea Europeană.

              Astăzi, banii de la buget sunt direcționați către alte sectoare, chiar dacă există o lege clară ce prevede ca Educația să primească 6% din PIB, lege prorogată la fiecare început de an de toate partidele care au majoritatea în Parlament! Poate că nu știți, dar profesorii au un salariu mediu mai mic decât salariu mediu pe economie din țară! Cam aceasta este, pe scurt, „România educată”! Suntem pe ultimul loc la cercetare în Europa, dar și la patente și inovații, la digitalizare și economie digitală, la ponderea celor cu studii superioare.

              Trebuie să înțelegem, stimați colegi, măcar acum, în al XII-lea ceas, că abandonul școlar este cea mai gravă formă de subminare a viitorului acestei țări, mai gravă, dacă vreți, decât distrugerea industriei de după 1990!

              Trebuie să înțelegem că acești 250.000 de copii care nu se mai duc la școală vor reprezenta, din păcate, adulții care vor trăi fie din ajutoare sociale, fie din salarii minime sau pensii minime pe economie! Ei nu vor contribui la bugete și vor face numai munci necalificate și cu valoare adăugată scăzută!

              Trag pe această cale un nou semnal de alarmă în privința sistemului educațional românesc care va deveni, în curând, principalul furnizor de sărăcie al României!