Sebastian Suciu (AUR): Economia „duduie”, dar avem cele mai mari prețuri din UE la alimente
Florin Cîțu ne amintește în fiecare săptămână că economia României înregistrează o creștere importantă, „duduie”, după cum se exprimă premierul. Pesemne că dl. Cîțu trăiește într-o realitate paralelă deoarece, potrivit Eurostat, deși avem printre cele mai mici salarii din UE – locul 3, plătim cei mai mulți bani pentru alimente, haine și transport.
Astfel, prețul pentru un kilogram de carne îl depășește pe cel din Polonia sau Muntenegru; în aceeași situație sunt și prețurile la alte alimente de bază (lapte, brânză, ouă), prețurile fiind mai mari decât cele Lituania, Cehia și Ungaria. Spre exemplu, în timp ce media din UE a preţului la lapte, brânză şi ouă e de 100 de lei, în România costă 92.3 lei.
Pentru haine, România plăteşte circa 80 de lei. În Bulgaria, Ungaria, Turcia şi Macedonia de Nord, preţurile sunt mai mici. Cel mai ieftin costă în Turcia (33, 4 lei) şi cele mai scumpe sunt în Danemarca (circa 128, 9 lei).
La Transporturi, românii plătesc 70,5 lei, deasupra Bulgariei, Poloniei sau Turciei. Cele mai mari preturi la transport le plătesc norvegienii (139,6), iar cele mai mici turcii (59,4).
Și atunci, unde se regăsește această creștere economică? În buzunarele cui? Cum are de gând dl. Cîțu să crească nivelul de trai al românilor în aceste condiții?