Ramona Bruynseels (AUR): „Muntele nu mai e refugiu, ci sursă de teroare. Ursul a ajuns mai protejat decât omul!”

Deputata AUR Ramona Ioana Bruynseels trage un semnal de alarmă privind scăderea dramatică a turismului montan și insecuritatea crescândă din zonele de munte, pe fondul înmulțirii necontrolate a populației de urși. Aceasta cere măsuri urgente, echilibrate și ferme, care să pună în centrul politicilor publice siguranța cetățeanului și sprijinul pentru comunitățile locale afectate.

Într-o declarație recentă, deputata AUR Ramona Ioana Bruynseels a denunțat lipsa de acțiune concretă din partea autorităților în fața creșterii alarmante a populației de urși, fenomen care afectează direct comunitățile din zonele montane și pune în pericol viețile oamenilor.

„În zilele în care orașele fierb efectiv sub temperaturi extreme, munții noștri românești ar trebui să fie refugiul nostru natural. Răcoarea pădurilor, liniștea traseelor și aerul curat al Carpaților, toate acestea sunt daruri pe care România le oferă cu generozitate și de care s-au bucurat atâtea generații”, a declarat Bruynseels. Ea susține însă că „ceva s-a schimbat”: tot mai mulți turiști renunță la munte nu din lipsă de timp, ci „din frica reală a întâlnirii cu urșii”.

Parlamentara atrage atenția că această teamă nu este una imaginară, ci alimentată de o realitate tot mai prezentă: „În acești ultimii ani, numărul urșilor a crescut necontrolat. La ce am asistat? La zeci de atacuri asupra oamenilor, la pagube înregistrate de construcțiile din zonă, localnici izolați și speriați”.

Conform acesteia, autoritățile par depășite de situație, în timp ce comunitățile locale sunt abandonate: „Turismul montan este în declin. Comercianții se retrag, pensiunile pierd clienți, iar comunitățile de munte care trăiesc din turism suferă economic. În loc ca pădurea să fie loc de refacere, devine o cauză de neliniște.”

Bruynseels mai punctează și impactul negativ asupra păstoritului, o activitate tradițională esențială în economia rurală: „Stânele sunt atacate, oile ucise, câinii mutilați. Ciobanii renunță la trasee sau își restrâng activitatea. În multe zone, oieritul nu mai este o sursă viabilă de trai.”

Deputata afirmă că ursul „nu mai este un animal sălbatic retras în pădure”, ci o prezență cotidiană în gospodării și pe străzi. „Frica a devenit obișnuință, iar sentimentul de abandon este dureros”, a adăugat ea.

În contrast cu România, Bruynseels menționează că alte țări europene aflate pe același culoar ecologic, precum Austria, Germania sau Italia, intervin rapid și eficient în caz de pericol: „La noi pare că ursul a căpătat mai multe drepturi decât omul, iar deciziile sunt luate prea des în defavoarea celor care trăiesc în teren”.

Ea critică și lipsa unor politici coerente și acțiuni concrete: „Doar creșterea amenzilor pentru cei care hrănesc urșii nu va rezolva problema. Este o măsură cosmetică. Avem o populație de urși ieșită din echilibru și o legislație care blochează intervenția, chiar și când viețile omenești sunt în pericol.”

În final, deputata AUR subliniază nevoia unui echilibru real între protejarea naturii și siguranța umană: „România are nevoie de o limitare responsabilă a populației de urși, intervenții rapide acolo unde există pericol și politici publice care pun în centru atât conservarea naturii, cât și siguranța oamenilor. Nu putem rămâne indiferenți.”

Bruynseels lansează astfel un apel ferm către autorități: dacă România dorește ca muntele să rămână un refugiu, și nu o amenințare, trebuie implementate soluții reale pentru oameni, comunități și viitor.