Raisa Enachi (AUR): Trebuie să împlinim visul generațiilor trecute, unirea românilor într-o matcă comună

Raisa Enachi afirmă că reunirea cu „frații de este Prut” este în continuare un deziderat al tinerei generații, iar pentru împlinirea acestuia trebuie să acționăm împreună. Raptul Basarabiei din 1812 și ocupația sovietică din 1940 sunt răni generate de contextul gepolitic, însă încă mai avem șansa să unim românii de pe cele două maluri ale Prutului.

Redăm mai jos declarația deputatei Raisa Enachi cu prilejul împlinirii a 103 de la Ziua Unirii Basarabiei cu România:

Momentul 27 martie 1918, al Unirii românilor din Basarabia cu Patria Mamă, România

          De-a lungul timpului destinul statelor mici a fost hotărât în mod decisiv de marile puteri ale momentului. Contextul geopolitic de la finalul Primului Război Mondial, pe fondul declanşării Revoluţiei Bolşevice din Rusia în 1917, a permis împlinirea unui deziderat al românilor basarabeni – Unirea cu fraţii lor de peste Prut, năzuinţă la care au visat de peste 100 de ani, după răpirea samavolnică din 1812.

          Aflarea armatei române „pe picior de război” a permis punerea urgentă pe agenda priorităţilor a intervenţiei acesteia, la Chişinău, spre a alunga elementele reacţionare comuniste, care şi-ar fi dorit ocuparea Basarabiei şi otrăvirea acesteia cu elementul bolşevizării, a teritoriilor româneşti dintre Prut şi Nistru. Războiul intern din Rusia nu a permis intervenţia, nici a trupelor ţariste, nici a celor bolşevice spre a „restabili” ordinea în Basarabia. Prin urmare, politicienii români unioniști din Basarabia îşi vor duce la îndeplinire Programul Naţional, însă concurat de ajutorul armat al României, spre a-i goni pe oportuniştii prosovietizării ţării. Acest demers s-a finalizat cu Actul Unirii de la 27 martie 1918, act care a permis ca peste două decenii, Basarabia să se integreze armonios, prin iţele nevăzute ale sensibilităţii de neam, la Matricea geostatală românească.

            Între 1918 şi 1940, Basarabia a cunoscut o efervescenţă culturală, economică şi spirituală nemaiântâlnită până atunci. După 1990, o dată cu Podul de flori, o nouă generaţie de Basarabeni renaşte, urmărind de atunci înfiriparea legăturilor culturale, spirituale, însă factorul politic, atât de la Bucureşti, cât şi de la Chişinău – Moscova, contaminat de oportunismul vremelnic al unor interese geostrategice zonale şi internaţionale s-a opus, în ciuda unei necesităţi intrinseci, a unei cerinţe sufleteşti care a vibrat necontenit între cele două maluri ale Prutului. Atât timp cât românii vor cere răspicat asta, si Marile Puteri îşi vor da consimţământul asupra unui drept natural de înfrăţire a poporului românesc despărţit vremelnic de cursurile unor râuri: Prut şi Tisa, naţia română va rămâne ciuntită în esenţă, ştirbită în configuraţia de neam, în geomorfismul identitar cu repercursiuni ale Matricei de neam.

            Noi, tânăra generaţie, legaţi intrinsec de esenţa neamului românesc, avem în vene sângele unui neam statornic, milenar, omenos şi viteaz. Aceste calităţi intriseci, plămădite în urgia vremurilor de demult, ne obligă să acţionăm, să cugetăm asupra esenţei româneşti, spre a împlini un vis al bunilor şi străbunilor noştri, de a uni toţi românii într-o matcă comună.