Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Patrioții

Petrișor Peiu (AUR): „De cinci ani, în București nu s-a mai concesionat niciun cabinet medical de specialitate. Medicii tineri nu mai au unde să lucreze”

Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, avertizează că tinerii medici din București nu mai pot accesa cabinete medicale de specialitate, după ce Primăria Capitalei a stopat concesionările în urmă cu cinci ani. În lipsa acestora, marile companii cumpără spațiile, iar pacienții riscă să rămână fără acces la tratamente vitale, fiind nevoiți să aglomereze spitalele.

Petrișor Peiu, senator și lider al grupului AUR din Senat, a lansat critici dure la adresa Guvernului și a autorităților locale, acuzându-le că distrug accesul pacienților la servicii medicale de specialitate. Acesta a explicat că măsurile pregătite de executiv nu țin cont de realitatea din teren și riscă să blocheze complet activitatea ambulatoriilor.

„Acest guvern, Guvernul Ilie Bolojan, vrea să ia niște măsuri pe care nu le înțelege și care sunt aplicate pe o realitate pe care se pare că guvernul nu o știe. De exemplu, vine ministrul Sănătății și ne anunță o mare reformă a sănătății și menționează în cadrul acestei reforme faptul că medicii specialiști vor fi obligați să presteze foarte multe ore în cadrul cabinetelor de specialitate din ambulatoriu”, a declarat Petrișor Peiu.

Senatorul AUR a atras atenția că, de fapt, aceste cabinete nu mai există în București, după o decizie luată în urmă cu cinci ani de fostul primar Nicușor Dan, actualul președinte al României.

„Ei bine, ceea ce nu știe ministrul este că în București, de exemplu, nu prea mai sunt aceste cabinete medicale în ambulatoriu și să vedeți de ce: pentru că, acum 5 ani, când a venit Primar General al Capitalei Nicușor Dan, actualul președinte al României, s-a oprit concesionarea cabinetelor medicale individuale din fostele policlinici către medicii de specialitate. Și aceștia nu mai au acces la ele de 5 ani de zile. Toate aceste cabinete se vând la licitație. Poate un medic de 30 de ani, de 32, de 35 de ani să vină să cumpere cu 180.000 de euro un spațiu de 30 de metri pătrați? Nu poate! Și, atunci, toate spațiile astea sunt cumpărate la licitație de către marile companii din domeniul sănătății care le țin goale pentru că nu au medici pe care să-i angajeze, că medicii ar vrea să aibă cabinete medicale individuale”, a explicat acesta.

Situația tinerilor medici este critică, avertizează Peiu: „Cam asta e povestea cu ambulatoriul de specialitate. De 5 ani de zile în București nu s-a mai concesionat niciun cabinet medical de specialitate către medici, medicii tineri nu mai au unde să lucreze, singurele cabinete care mai există sunt a celor care au apucat să le concesioneze de mult și care vor ieși la pensie la 65 de ani sau la 70 de ani profesori universitari și vor dispărea cabinetele medicale de specialitate.”

În final, senatorul AUR a tras un semnal de alarmă cu privire la efectele asupra pacienților: „Ei bine, dacă ai o boală gravă în domeniul bolilor cardiovasculare, în domeniul oncologiei și așa mai departe, nu mai poți să te duci la cabinetul medical de specialitate. Și vei merge să aglomerezi spitalele din ce în ce mai mult. Cam asta este reforma pe care o gândește Guvernul Bolojan și ministrul Rogobete.”