Mihai Enache, candidatul AUR la Primăria Capitalei: s-au cheltuit 5 milioane de lei pentru restaurarea Curții Domnești. În prezent, șantierul este abandonat
Mihai Enache, candidatul AUR la Primăria București, a prezentat cel de-al patrulea exponat din cadrul Muzeului Risipirii Banului Public, Curtea Domnească (Palatul Voievodal) din centrul Capitalei. Lucrările de consolidare a monumentului au început în 2018, în timpul mandatului Gabrielei Firea, cu termen de finalizare în 2021. Cu toate acestea, lucrările au stagnat la doar 5%, iar șantierul a fost abandonat în anul 2020.
„Ceea ce ar trebui să fie un simbol al patrimoniului nostru cultural s-a transformat într-o zonă interzisă bucureștenilor, împrejmuită cu garduri și plase, singurul lucru pe care au știut să-l facă autoritățile. Curtea Domnească reprezintă o comoară a Bucureștiului, care ar fi trebuit să fie un punct de atracție pentru toți românii și pentru turiștii străini. 5 milioane de lei s-au cheltuit degeaba pentru ca la 2 ani de la începerea lucrărilor, proiectul să fie abandonat. Starea actuală a monumentului este o dovadă a incompetenței și neglijenței administrației locale anterioare și actuale”, a declarat Mihai Enache.
Trotuarul rulant pentru stația intermodală Basarab – Gara de Nord, patinoarul Mihai Flamaropol și infochioșcurile sunt primele exponate ale Muzeului Risipirii Banului Public, inaugurat în luna ianuarie de candidatul AUR la Primăria București, Mihai Enache. Muzeul include mai multe proiecte în care banii bucureștenilor au fost cheltuiți în mod ineficient sau care nu au fost finalizate.