Lilian Scripnic (AUR): O țară care nu-și respectă bătrânii este o țară fără viitor
Deputatul AUR de Galați, Lilian Scripnic, a criticat astăzi, în Parlament, decizia Guvernului de amânare a creștere a punctului de pensie.
„Avem o datorie de onoare față de părinții și bunicii noștri, care au muncit o viață întreagă pentru noi și pentru țară. Trebuie, înainte de orice, să le asigurăm o pensie care să le permită un trai decent. Din păcate, guvernele din ultimii 30 de ani nu s-au raportat la pensionari decât ca la o masă de manevră folosită în scop electoral”, a declarat Lilian Scripnic.
În opinia acestuia, „Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 8/2021, care decalează intrarea în vigoare a prevederilor Legii nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii până la data de 1 septembrie 2023, este o dovadă incontestabilă a disprețului actualei Puteri față de cei aproximativ 5 milioane de pensionari din România. Prin același act normativ, Guvernul PNL-USR-PLUS-UDMR a decis, cu cinism, atât amânarea majorării programate pentru acest an a punctului de pensie, cât și modificarea modului în care se face majorarea punctului de pensie”.
Parlamentarul AUR susține că reprezentanții Asociației Alianța Pensionarilor pentru Conciliere Galați, cu acesta a vorbit despre politica de pensii a statului român, consideră că ordonanța de amânare a majorării punctului de pensie este ilegală și neconstituțională. „În același timp, pensionarii din Galați solicită acordarea a 25% din pensia soțului decedat urmașului supraviețuitor, precum și majorarea pensiei minime în același regim cu celelalte pensii din sistemul public. O altă problemă semnalată de asociația la care am făcut referire este cea a timpului de recalculare a pensiilor în baza Legii nr. 127/2019: cât timp va dura recalcularea celor 5 milioane de pensii existente, în contextul în care, în perioada 2005-2010 au fost recalculate 1 milion de dosare?”, a întrebat Lilian Scripnic.
„Bătrânii abia își duc zilele cu pensiile din România. Cum să trăiești cu pensia minimă de 800 de lei sau chiar și cu 1.597 de lei, pensia medie din februarie anul curent a pensionarilor din sistemul de asigurări sociale de stat? Cer Guvernului să își reconsidere poziția față de amânarea măririi pensiilor și să îi trateze pe pensionari cu deferență și umanism. O țară care nu-și respectă bătrânii și istoria este o țară fără viitor”, a mai spus Lilian Scripnic la finalul declarației politice susținute astăzi în Parlament.
Deputat AUR Lilian SCRIPNIC, Circumscripţia electorală nr.18 GALAŢI