Ionuț Neagu (AUR): Cerem demiterea prefectului de Covasna, Istvan Raduly
AUR cere emiterea prefectului de Covasna, Istvan Raduly. Senatorul Ionuț Neagu a explicat, într-o declarație de presă, faptul că Raduly și-a făcut un obicei din a sfida simbolurilor naționale și legislația în vigoare.
În data de 9 octombrie 2022, pe domeniul public din fața prefecturii Covasna (Piața Libertății nr. 6 din municipiul Sfântu Gheorghe), a fost vernisată o expoziție fotografică anuală exclusiv în limba maghiară, în ciuda faptului că organizatorii evenimentului au fost: Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, Consiliul Județean Covasna și Centrul de Cultură al județului Covasna, toate instituții ale statului român.
Potrivit recensământului din 2011, în județul Covasna trăiesc cca. 45 000 de români dintr-un total de aproximativ 200 000 de locuitori. Cu alte cuvinte, aproximativ 22% din populația județului, nevorbitoare de limba maghiară, este discriminată pe criterii etnice.
Situațiile de acest fel din Covasna sunt multiple. Ceea ce trebuie punctat aici este că acest lucru se întâmplă în condițiile în care prefectul Istvan Raduly și-a luat angajamentul, încă din 2021, când a preluat funcția de prefect, că va avea grijă ca modul de utilizare a limbii maghiare în administrația publică din județul Covasna să fie unul corect. În acest sens, acesta declara: „În acele unități administrativ teritoriale unde din numărul total al locuitorilor, ponderea de peste 20% aparține unei anumite naționalități, indiferent care este, orice serviciu public, trebuie să aibă obligatoriu la intrare însemne atât în limba română, cât și în limba naționalităților. În plus, orice comunicare trebuie să fie bilingvă”.
Anul acesta, sub conducerea sa, au avut loc mai multe acte de agresiune simbolică aduse comunității românești din județ. De exemplu, în luna iulie, la intrarea în municipiul Sfântu Gheorghe a fost arborat steagul Ungariei. În ciuda declarațiilor privind egalitatea dintre etnicii români și cei maghiari, prefectul nu a luat atitudine față de această acțiune. Drept dovadă aproape trei luni mai târziu, în luna august, steagul Ungariei era încă acolo, încălcând legea 75/1994, art. 7 care prevede că „Drapelele altor state se pot arbora pe teritoriul României numai împreună cu drapelul național”.
Sunt bine cunoscute afronturile aduse românilor și statului român de către prefectul în discuție. Acesta are o lungă tradiție în sfidarea simbolurilor naționale și a legislației în vigoare. Pe vremea în care era primar al comunei Ozun, a fost nevoie de o hotărâre judecătorească pentru ca acesta să dea jos de pe clădirea primăriei așa-zisul „steag secuiesc”. De altfel, pentru că a „întârziat” să pună în aplicare hotărârea în cauză, trebuie să plătească și o amendă de 19 000 de lei.
Având în vedere că cele expuse mai sus denotă lipsă de loialitate față de țară, o sfidare fățișă a legii și o atitudine sub demnitatea poziției ocupate, AUR cere demiterea prefectului de Covasna, Istvan Raduly, din funcția deținută nemeritat.