Patrioții

Ilie-Alin Coleșa (AUR): Obligativitatea vaccinării – o manifestare de tip dictatorial, specifică regimurilor naziste

Este obligativitatea vaccinării un scop nobil, pentru îndeplinirea căruia ar trebui să acceptăm forme foarte grave de discriminare a celor nevaccinați, forme care să cuprindă excluderea lor din activități sociale, limitarea dreptului lor de a călători, de a profesa, excluderea copiilor nevaccinați din școli, amendarea părinților acestor copii, decăderea din drepturile părintești a acestor oameni și chiar eliminarea fizică sau mediatică a lor? Cu siguranță, nu.

Noi, partidul AUR, suntem împotriva oricărei forme de discriminare. Nu suntem împotriva vaccinării, ca principiu medical, dar suntem împotriva oricărei modalități de obligativitate a vaccinării și a oricărei condiționări a libertăților fundamentale de acest act.

În ultima perioadă am asistat la excese grave din partea autorităților, la cel mai înalt nivel:

  • Prim-Ministrul a enunțat intenția de eliminare a vocilor celor care pun în discuție vaccinarea obligatorie;
  • Ministrul Educației condiționează redeschiderea școlilor de vaccinarea elevilor și profesorilor;
  • Secretarul de stat Raed Arafat dorește condiționarea relaxării actualelor restricții de rata de vaccinare;
  • Partidele din arcul guvernamental, împreună cu PSD, intenționează ca Legea Vaccinării să cuprindă obligativitatea vaccinării copiilor, iar părinții care vor refuza vaccinarea acestora să fie amendați, în mode repetat, cu până la 10.000 lei și chiar să poată fi decăzuţi din drepturile părintești, iar copiii lor să fie daţi unui tutore care acceptă vaccinarea;

Am discutat în ultima perioadă cu parlamentari ai partidelor guvernamentale și am constatat câteva mituri și false argumente cu care aceștia susțin obligativitatea vaccinării. Voi enumera în continuare doar câteva.

Nevaccinarea ar fi o încălcare a libertății persoanei de lângă noi, care s-a vaccinat. Cu siguranță, nu este așa deoarece vaccinul ar trebui să ofere protecție persoanei vaccinate.

Nevaccinarea ar înseamna încălcarea libertății celui de lângă noi, care nu s-a putut vaccina din cauza unor contraindicații. Cu siguranță, nu este așa deoarece vaccinare nu ne ferește de a ne îmbolnăvi, ci doar de a face forme grave ale bolii și, în acest caz, vom fi factori de răspândire a bolii chiar dacă ne-am vaccinat.

Vaccinarea obligatorie ar fi asemenea învățământului obligatoriu Cu siguranță, nu, deoarece învățământul nu este propriu-zis obligatoriu, ci înseamnă asigurarea condițiilor prin care orice copil să poată frecventa școala. Însă un elev poate refuza să frecventeze cursurile, în această situați elevul nefiind sancționat în vreun fel.

Carnetul de vaccinuri obligatorii ar fi asemenea unui carnet de conducere. Cu siguranță, nu, deoarece a fi nevaccinat nu presupune a avea un drept de a conduce mașini, ci înseamnă un dreptul elementar la viața în societate. 

Din păcate nu mai auzim nicio voce care să ne spună că suntem stăpâni pe propriul corp, că așa cum putem decide dacă săvârșim avort sau nu, avem dreptul de a refuza vaccinarea.

În prezent, în România, legislația nu prevede obligativitatea vaccinării, ci doar obligativitatea medicilor de familie de a asigura gratuit vaccinarea copiilor, însă doar la cererea și cu consimțământul părinților, după ce aceștia au fost informați corect cu privire la actul medical în sine. În actuala lege se vorbește despre o schemă de vaccinare recomandată de MS, nicidecum de o schemă obligatorie.

Nu există niciun motiv real pentru care legislația actuală cu privire la vaccinare să fie schimbată. 

Pentru viața noastră există un singur lucru cu adevărat necesar, și acela este Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Însă nici măcar El nu ni se impune cu forța, putem să-l refuzăm – la fel trebuie să fie și în privința vaccinurilor. 

Libertatea este sfântă.

Deputatul AUR Ilie-Alin Coleșa