Declarație politică: Deși România are resurse de toate felurile și soluții tehnice, nu înțelegem de ce ne încăpățânăm să trăim prost!
Azi simțim cu toții aerul poluat în toată România, mai ales în apropierea marilor centre urbane, poluare provenită de la arderile ilegale și, în special, de la depozitele de deșeuri. Gestionarea neadecvată a deşeurilor contribuie la schimbările climatice şi la poluarea atmosferică și duce la dezvoltarea de boli cronice care ne consumă energia, banii consumați pentru a înlătura efectele poluării. Suntem în Europa pe locul opt la numărul deceselor din cauza poluării. Numai în București, cazurile de deces asociate poluării sunt de 12.000.
Multe dintre aceste efecte pot fi înlăturate abordând această chestiune încă din fașă, de la apariția deșeurilor.
O parte dintre deşeuri ar putea fi incinerate sau reciclate. Energia care provine din deşeuri poate fi utilizată pentru producţia de căldură sau electricitate, care ar putea suplini energia produsă prin utilizarea cărbunelui sau a altor combustibili. Recuperarea deşeurilor, pentru producţia de energie, ar putea să contribuie la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Reciclarea poate contribui chiar mai mult la scăderea emisiilor de gaze cu efect de seră şi a altor emisii. Atunci când materialele reciclate înlocuiesc materialele noi, scade necesitatea producţiei acestora.
De asemenea, reciclarea aduce beneficii mediului prin evitarea depozitării deșeurilor și prin furnizarea de materii prime pentru noi produse, ba mai mult, poate aduce inovare și să creeze locuri de muncă. De exemplu, creşterea răspunderii producătorilor, care înseamnă că producătorul trebuie să primească înapoi produsul la finalul ciclului de viaţă, pare să reprezinte o modalitate eficace de reducere a deşeurilor depozitate.
Organizarea de campanii de sensibilizare, acordarea de ajutoare financiare în luarea deciziilor sau alte tipuri de sprijin pentru întreprinderi sunt măsuri ce pot fi deosebit de eficiente în măsura în care sunt concepute și adaptate pentru întreprinderile mici și mijlocii și sunt aplicate în rețele de întreprinderi bine stabilite.
Punerea în valoare a unor tehnologii care au dovedit că pot asigura o ameliorare a condițiilor de viață din punct de vedere ecologic trebuie să fie o prioritate pentru România, atât pentru sănătatea cetățenilor, cât și pentru economie, dând posibilități de dezvoltare a unor sectoare noi în afaceri și de ce nu, să relaxeze sistemul medical, eliminând cazurile de apariție a bolilor datorate poluării, mai ales în contextul actualei situații epidemiologice.
Trebuie să creștem responsabilitatea față de protecția mediului la nivelul întregii țări pentru a asigura un mediu curat generațiilor viitoare. Fără un mediu curat nu vom putea avea nici învățământ, nici bani pentru a ne dezvolta, într-un cuvânt, viitor!
Șerban Gianina, deputat AUR Ilfov