Gianina Șerban (AUR): Legea educației, cu dedicație pentru Klaus Iohannis?
Deputata AUR Gianina Șerban atrage atenția, într-o declarație de presă, asupra unui articol din legea educației, potrivită căruia cadrele didactice, persoane alese în Parlament, își pot rezerva postul didactic pe perioada în care îndeplinesc aceste funcții. „Știm că mandatul domnului Iohannis se încheie peste un an și jumătate. Trebuie prin lege să-i asigurăm un viitor?”
Înainte de toate, pentru că suntem în luna în care se schimă anotimpurile, în luna dedicată femeilor, aș vrea să le urez colegelor o primăvară frumoasă, plină de bucurii și realizări, iar tuturor româncelor, o primăvară în care soarele să le încălzească sufletele, să poată purta în ele speranța că vom trece cu bine peste toate greutățile, o primăvară plină de bucurii, mai pe scurt, o primăvară de AUR!
Am așteptat cu toții, aproape cu sufletul la gură, pachetul de legi ale educației, având în vedere că învățământul românesc este din ce în ce mai slab, iar președintele României ne-a garantat că România, în timpul mandatului său, va deveni România educată.
Am vazut cu toții platforma lansată cu mare fast de PNL în care incearcă să ne explice reformele pe care le aduc aceste noi prevederi la legea educației naționale din 2011, însă rămân cateva chestiuni esențiale nepuse la punct. Ca și ordonanțele de urgență cu care guvernează coaliția, aceste legi sunt facute în pripă, prima dovadă e declarația doamnei ministru cu privire la vacanța de Paște, unde, la presiunea publică, ne transmite că va adăuga două zile libere pentru copii.
Să ne uităm și la modalitatea neclară de evaluare a cunoștințelor la terminarea primelor 8 clase, iar posibilitatea ca unele licee să programeze examene de admitere poate duce la inechități între copii, în loc să se ia în calcul un examen de treaptă la terminarea celor 10 clase obligatorii.
Așadar, am primit aceste legi cu mare dezamăgire, sunt multe chestiuni nerezolvate, progresul mult lăudat al învățământului fiind inexistent, ba dimpotrivă, înregistrăm un regres în calitatea învățământului.
Însă, în toată povestea acestor legi, un aspect extrem de important pare să scape, ascuns printre sutele de articole ale legii, cel al unei dedicații pentru președintele României.
Astăzi, această propunere de lege a educației dedică un articol acestui subiect și anume art.179, din care citez: „Președintele României, persoanele alese în Parlament…. care au calitatea de cadre didactice titulare, angajate cu contract pe perioadă nedeterminată, au drept de rezervare a postului didactic sau a catedrei pe perioada în care îndeplinesc aceste funcții”.
Postul de profesor titular la Colegiul Brukental din Sibiu este blocat de peste un sfert de veac pentru Klaus Iohannis. Din 1997, de când a ajuns primar al Sibiului, și-a rezervat titulatura la catedră, răstimp în care sistemului de învățământ i-a lipsit un profesor, sau altui profesor i-a fost anulat dreptul la muncă.
Ne aducem aminte de plecăciunea făcută de actualul ministru al educației în fața președintelui la depunerea jurământului și preluarea mandatului. Iată că a ieșit la iveală și micul amănunt care ne face să înțelegem acest gest al doamnei ministru.
Știm că mandatul domnului Iohannis se încheie peste un an și jumătate. Trebuie prin lege să-i asigurăm un viitor?
Stimați colegi, trebuie oare să înțelegem că PNL și PSD fac legi cu dedicație pentru interese personale? Acesta este rolul nostru aici? Nu cred. Am fost trimiși de români in Parlament să gândim legi și să facem dreptate pentru ei, să le asigurăm lor viitorul!
Dacă nu vom face asta, România lui Iohannis va rămâne eșuată!