George Simion, la Bruxelles: Ne confruntăm în instituțiile europene cu o birocrație nealeasă care ar vrea să anuleze suveranitatea constituțiilor naționale
Președintele AUR, George Simion, a continuat seria întâlnirilor la nivel internațional în această săptămână la Bruxelles. În cadrul deplasării a discutat cu Marco Campomenosi, șeful delegației partidului Lega din Italia, despre drepturile românilor din Italia.
Totodată, liderul AUR s-a întâlnit și cu unul dintre liderii politici importanți din Polonia. Este vorba despre Beata Szydło, europarlamentar polonez și prim-ministru al Poloniei în perioada 2015 – 2017.
La finalul întâlnirii, George Simion a atras atenția că este necesar să existe la nivel european o voce puternică împotriva schimbării nedemocratice a tratatelor Uniunii Europene de către un corp de birocrați nealeși de nimeni.
„Ne confruntăm la Bruxelles și în instituțiile europene, nu de azi, nu de ieri, cu o birocrație nealeasă care ar vrea să anuleze suveranitatea constituțiilor naționale, care a început, pe modelul comisarilor sovietici, să dicteze și să impună pentru țările noastre noi reguli. Cum vor să o facă? Prin schimbarea nedemocratică a tratatelor Uniunii Europene. Avem nevoie de oameni puternici, bărbați și femei puternice, ca prieteni, ca aliați, precum doamna Beata Szydło, pentru apărarea unei Europe a națiunilor și a unei Europe creștine”, a spus președintele AUR.
Ca urmare a întâlnirii cu europarlamentarul polonez Beata Szydło, George Simion a transmis și un îndemn către femeile din România: „Avem nevoie de doamne în politică! Aștept toate româncele în AUR!”
Beata Szydło a fost o voce critică a numeroaselor politici ale Uniunii Europene, în special în ceea ce privește imigrația, și și-a apărat ferm guvernul de criticile altor lideri ai UE. În timpul mandatului său, ea s-a clasat pe locul 31 în clasamentul revistei Forbes al celor mai puternice 100 de femei din lume și pe locul 10 printre cele mai influente femei lideri politici.
Este membru al Parlamentului European (MEP) din 2019, aleasă din partea partidului Lege și Justiție (PiS). Aceasta a ocupat anterior funcția de prim-ministru al Poloniei din 2015 până în 2017, devenind a treia femeie prim-ministru din Polonia. În prezent, este vicepreședinte al grupului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR) din Parlamentul European.