George Simion îl desființează pe Marcel Ciolacu: Intrarea României în „aero-Schengen” nu înseamnă Schengen. Este o falsă victorie!
George Simion îl desființează pe Marcel Ciolacu. Liderul AUR subliniază că intrarea României în „aero-Schengen” nu înseamnă Schengen. Este o falsă victorie!
„Chiar și în ultimele ore ale anului 2023, Marcel Ciolacu și PSD au continuat să îi amăgească pe români. Din nou, cu aceeași escrocherie pe care au inventat-o și care se intitulează „aero-Schengen”.
România nu intră în Schengen cu drepturi depline, ci doar cu sferturi de măsură! Ăsta este adevărul!
Deschiderea spaţiului maritim şi aerian european pentru România nu înseamnă o apartenenţă deplină la spaţiul Schengen. Este doar o fărămitură aruncată de austrieci pe care Marcel Ciolacu și PSD ne-o prezintă, în miez de noapte (cum altfel să lucreze PSD-ul), ca fiind o mare victorie.
Nu e nicio victorie! Dar, ca niște escroci veritabili ce sunt cei din coaliția condusă de Marcel Ciolacu, au impresia că românii se vor duce după fentă și le vor închina ode.
Complet greșit! În momentul în care românii vor vedea că trebuie să stea pe mai departe la cozile kilometrice din vămi, când transportatorii vor fi umiliți în continuare la frontierele de intrare în spațiul Schengen adevărat, pierzând milioane de euro anual, atunci tot mirajul acestui surogat de Schengen pe care ni-l vând azi Marcel Ciolacu, PSD și PNL se va destrăma.
Din păcate, guvernul actual a acceptat să fim o națiune care face orice ca să fie pe placul unora care nu dau doi bani pe ea. Au acceptat o aderare fragmentată la Schengen doar pentru a le servi intereselor politice, trădând interesele tuturor românilor.
În momentul în care a devenit membru cu drepturi depline al Uniunii Europene, România a semnat un Tratat de aderare dar și Acordul Schengen! Acest acord este foarte clar: intri în Schengen când îndeplinești toate criteriile de aderare! Noi de peste 11 ani le îndeplinim, dar suntem ținuți în afara Schengen.
Aero-Schengen NU înseamnă Schengen
Și vom fi ținuți în continuare în afara Schengen! Pentru că, așa cum am spus, deschiderea spațiului maritim și aerian nu înseamnă Schengen!
În acest moment nu avem un calendar cu privire la momentul în care se vor deschide frontierele terestre pentru Schengen. Și probabil nici nu va exista. Ministerul austriac de Interne a spus foarte clar: în prezent nu există negocieri privind aderarea deplină a României şi Bulgariei la spaţiul Schengen fără frontiere şi, prin urmare, nu există un termen!
Astfel, fără un asemenea calendar, orice angajament vine în contradicție cu interesele României.
Ni se vorbește despre un acord politic, despre un angajament semnat de guvernul de la București împreună cu cel austriac. Doar ni se vorbește, pentru că în rest asistăm la o secretomanie de nedescris. Nu știm ce conține acel acord, nu știm ce condiții au acceptat Ciolacu, Predoiu și nici nu știm cine l-a semnat.
Ce știm, însă, sunt informațiile din presă. Și anume că acest acord a fost însoțit de trei condiții impuse de Austria. Printre ele se numără și consolidarea controalelor la frontierele terestre și acceptarea solicitanților de azil din Austria, în special din Afganistan și Siria, de către România și Bulgaria. Chiar pe 28 decembrie, într-un articol din Newsweek, ni se spunea că prețul plătit ca să intrăm în Schengen este de 8.000 de migranți ilegali.
Care e adevărul?
Nu promovez nicio teorie a conspirației, dar românii trebuie să știe de la Marcel Ciolacu ce a negociat! Ce a asumat în numele nostru, al tuturor?
Să iasă public premierul României și să răspundă la următoarele întrebări:
1) Preia România sau nu mii de migranți din Austria?
2) Ce au dat la schimb cei din guvernul PSD-PNL celor din guvernul austriac pentru a fi de acord cu deschiderea spațiului maritim și aerian? La ce au cedat în fața austriecilor?
3) Când va adera România la Schengen și cu frontierele terestre?
Sunt trei lucruri esențiale la care Marcel Ciolacu trebuie să răspundă și să renunțe la toată atitudinea secretoasă pe care a adoptat-o.
În momentul de față, așa cum arată lucrurile, nu avem de a face cu nicio victorie! Este o cedare inutilă a drepturilor pe care românii le au în calitate de membri ai Uniunii Europene!”