Patrioții

George Simion: Am depus 8317 de amendamente la proiectul de buget pentru 2024. Nu am fost lăsați să le susținem

George Simion, președintele AUR, a criticat dur modul în care au decurs discuțiile privind bugetul de stat pentru anul 2024. El a subliniat că AUR a depus un număr extraordinar de 8317 de amendamente, însă reprezentanții partidului nu au avut oportunitatea să le susțină în cadrul comisiilor reunite de buget.

„Am depus un număr record din toate legislaturile de până acum – 8317 amendamente. La comisiile reunite de buget de aseară nu am fost lăsați să susținem amendament cu amendament. Ni s-a alocat pe fiecare capitol bugetar doar 40 de minute. Sperăm, după tot ce am văzut în această instituție anul acesta, să nu asistăm la un nou abuz și să fim lăsați să ne susținem cele 8317 amendamente. Nu luăm soarta țării în glumă. Nu aruncăm după unii și după alții cu acuze. Vrem să se dezbată aici. Nu acceptăm acei 400.000 de lei sau de euro sau cât voiau să ne dea. Ne interesează binele românilor. Dacă vor ceva să negocieze cu AUR acel ceva este respectarea promisiunii luată în fața profesorilor. Nu este admisibil ce a făcut Marcel Ciolacu. I-a păcălit pe profesori”, a declarat George Simion.

La rândul său, presedintele Consiliului Național de Conducere al AUR, senatorul Claudiu Târziu, a anunțat că AUR va vota împotriva proiectului de buget care a fost făcut „fără cap și fără coadă și care este îndreptat împotriva românilor”.

„Bugetul, așa cum coaliția PSD-PNL ne-a obișnuit, este unul insuficient. Ei spun un buget de austeritate. De fapt, nu e un buget de austeritate. Este un buget al sărăciei, al incompetenței, al nevolniciei, un buget care arată la ce nivel se ridică această coaliție. Taie de la domenii vitale precum educația, dar adaugă masiv la serviciile secrete. (…) Partidele, de asemenea, vor primi 63 de milioane de euro în anul care vine, un an extrem de important, cu patru tururi de alegeri, poate cel mai important din ultimii 20 de ani din punct de vedere electoral. Aruncăm bani pe partide în loc să dăm celor care sunt săraci, care nu beneficiază de asistență medicală sau copiilor pentru a educa generații drepte să crească frumos. De unde vor veni banii ăștia? Din majorarea de taxe și impozite”, a spus liderul senatorilor AUR.