Patrioții

George Simion a depus la Parchetul General o plângere împotriva lui Nicolae Ciucă

Preşedintele AUR, George Simion, a depus joi la Parchetul General o plângere pe numele preşedintelui PNL, Nicolae Ciucă, solicitând procurorilor să verifice modul în care Partidul Național Liberal a cheltuit suma de două milioane de euro pentru panourile de promovare a cărţii președintelui PNL.

Acesta a solicitat procurorilor să nu mai persecute opoziţia cu acuzaţii inventate şi să se îndrepte către sume deturnate din banii românilor.

„Am mers astăzi la Parchetul General pentru că domnul președinte Ciucă a folosit bani publici pentru a-și promova propria carte și a încălcat legislația electorală. PNL-ul, în luna de campanie, când nu avea voie să folosească panourile, l-a pus mare pe Nicolae Ciucă, și-a făcut campanie pe panouri, pe toate drumurile, șoselele, autostrăzile. PNL-ul și-a făcut campanie din bani publici pe panouri”, a spus George Simion înainte de a intra la Parchet.

Acesta a subliniat că toate partidele pun panouri, dar nu toate partidele o fac în timpul campaniei electorale.

„Noi avem aici, în această plângere, exact demersurile pe care le-am făcut în luna de campanie electorală, în perioada 10 mai – 9 iunie, când era interzis să ai propagandă și panouri politice în spațiul public, interzis pentru noi, pentru partidele de opoziție, pentru că PNL nu a ținut cont de această plângere și birourile electorale de circumscripție, birourile electorale județene din care făceau parte membrii PNL, au decis că e o carte autobiografică, deci nu este propagandă politică, nu are nicio treabă cu activitatea politică. Și atunci ei, practic, se incriminează. Am o declarație din partea lor în care spun că nu, este o carte autobiografică, și nu e subiect de propagandă politică. Dar atunci au folosit 2 milioane de euro, din banii românilor, pentru ce? Pentru o carte autobiografică ce nu e propagandă politică, conform declarațiilor lor”, a adăugat liderul AUR.

Liderul AUR a declarat, după ce a depus sesizarea la Parchetul General, că speră ca investigaţia să ducă la identificarea făptaşilor din PNL „responsabili pentru aceste răspunsuri la birourile electorale”.

„Readuc aminte că într-o situaţie similară s-a aflat şi trezorierul PSD, domnul Drăghici. Aştept să văd preţul cu care se va vinde această carte, dacă i s-a făcut reclamă cu două milioane de euro, să vedem rentabilitatea, să încercăm să identificăm cât de buni afacerişti sunt cei de la Partidul Naţional Liberal. Până atunci mă aştept ca Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să-şi facă treaba, să nu mai persecute opoziţia cu acuzaţii inventate şi să se îndrepte către sume deturnate din banii românilor. E vorba de două milioane de euro. Mie nici preţul nu mi se pare unul corect. Şi noi am avut panouri, dar în niciun caz nu ne-au dus la un astfel de cuantum”, a declarat George Simion, la ieşirea din sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.