Patrioții

Dănuț Aelenei (AUR): Mamaia-Sat, din paradis în iad

Mamaia Sat este o zonă care aparține de Năvodari, între mare și lac. Ar fi putut fi o frumoasă destinație de vacanță, dar s-a construit mult și haotic și se construiește în continuare, iar infrastructura e mult rămasă în urmă.

Din cauza lipsei de interes, privind necesitățile și starea de confort a cetățeanului de rând, din partea autorităților locale și a intereselor obscure ale acestora, Mamai- Sat în loc să se dezvolte armonios și să crească nivelul calitativ al serviciilor turistice oferite, în realitate oferă prilejul unei dezvoltări imobiliare haotice, bazate în mod special pe satisfacerea intereselor unor investitori privați.

În contextul actual, în care cadrul legislativ existent cuprinde o serie de excepții și de norme interpretabile, Statul, prin intermediul autorităților publice, nu reușește să asigure prin activitatea de urbanism și de amenajare a teritoriului, condițiile de dezvoltare durabilă și respectarea interesului general.

Probabil nu se știe că atât la nivel local, cât și la cel central (deși mă îndoiesc de acest aspect) că se construiesc blocuri în zone de case, se construiesc blocuri ce nu au posibilitatea de a asigura/amenaja parcare auto, se construiesc blocuri cu regim de înălţime mai mare decât cel reglementat (P+4). În curând, străzile neasfaltate se vor transforma într-o parcare uriaşă.

Dincolo de şosea, spre malul mării, s-au ridicat zeci de hoteluri. Aici regimul de înălţime fiind cu mult mai generos. Construcţiile nu respectă multe din prevederile planurilor de urbanism, iar la capitolul infrastructură situaţia este dramatică, fiind hoteluri care funcţionează cu fosă septică, neavând canalizare.

Spațiile verzi din PUZ sunt, în realitate, fier și beton, iar clădirile cu 5 etaje din acte au, la fața locului, de două ori mai multe.

Vă invit să veniți vara în acest loc ce ar fi putut fi un paradis și care a devenit de nesuportat atât de către turiști cât și de localnici.

Poate astfel se vor lua măsurile imediate ce vor fi adoptate de Guvernul României pentru îndeplinirea întocmai a obligației de garantare a dreptului constituțional al cetățenilor la un mediu înconjurător sănătos și durabil prin activitățile de urbanism și amenajare a teritoriului, precum și pentru stoparea abuzurilor și a fenomenelor de corupție din acest domeniu.