Daniel-Gheorghe Rusu (AUR): Românii din Sebeș respiră cancer de la Kronospan. Se impun măsuri de urgență
Deputatul Daniel-Gheorghe Rusu trage un semnal de alarmă, de la tribuna Parlamentului, privind poluarea agresivă generată de activitatea fabricii Kronospan din Sebeș și cere măsuri cât mai rapide. Din cauza poluării au crescut semnificativ numărul oamenilor care se îmbolnăvesc de cancer, precum și cel al nou-născuților cu malformații grave.
„Este o veritabilă bombă cu ceas, pe care toate guvernele au ignorat-o. Poluarea agresivă de la Kronospan se manifestă prin emisia de abur tehnologic și gaze în atmosferă printr-un debit de 1 500 000 metri cubi pe oră. Odată cu aceste emisii în aer este emis și poluantul cancerigen PM10. Din cauza acestor emisii, zona Sebeș este acoperită în permanentă cu o ceață murdară, care întuneacă soarele în plină zi și face ca viața celor peste zeci de mii de locuitori să fie un chin.
Am fost nevoiți să ne adresăm Comisiei de mediu din cadrul Consiliului Europei, unde se află înregistrat acest caz, Kronospan. Rezolvarea trebuie să vină de la Ministerul Mediului. Cerem implicarea personală a președintelui Iohannis în acest caz de poluare agresivă, care ne afectează sănătatea. Solicităm instalarea de echipamente pentru monitorizarea emisiilor de formaldehidă, obligarea societății Kronospan de a construi propria stație de neutralizare a apelor reziduale de pe întreaga platformă.
Totodată, cerem adoptarea:
- unui proiect de lege privind interzicerea fabricării și utilizării formaldehiei cancerigene pe întreg teritoriul României;
- unui proiect de lege privind combaterea poluării olfactive prin monitorizarea și măsurarea substanțelor nocive;
- unui proiect de lege privind interzicerea oricărei producții cu impact asupra mediului la mai puțin de 20 de kilometri de orice locuință omenească.