Dan Tanasă, către Bogdan Aurescu: Considerați o dovadă de respect reciproc faptul că la sărbătoarea de Rusalii Catolice din Harghita au fluturat sute de steaguri ale Ungariei?
Dan Tanasă a taxat dur autoritățile statului pentru lipsa de reacții față de ceea ce s-a întâmplat la pelerinajul de Rusaliile Catolice, care a avut loc sâmbătă la Șumuleu Ciuc (jud. Harghita), unde au fluturat sute de steaguri ale Ungariei. Deputatul AUR solicită ministrului de Externe un punct de vedere pe acest subiect.
La data de 4 iunie 2022, Preşedintele Klaus Iohannis a primit Premiul European Carol al IV-lea al Asociaţiei Germanilor Sudeţi, într-o ceremonie care a avut în Germania. „UE este unită în jurul valorilor sale fondatoare în care România şi românii cred cu toată puterea: libertate, democraţie, stat de drept, solidaritate, cooperare şi respect reciproc”, a declarat președintele în discursul rostit după decernarea premiului. „Pentru noi, românii, persoanele aparținând minorităților naționale reprezintă un bogat patrimoniu de cultură, tradiție și valori, a căror protecție și dezvoltare, cu implicarea nemijlocită a majorității, sunt esențiale pentru atingerea potențialului real al societăților noastre. Păstrarea identității, prin promovarea și protejarea drepturilor acestor minorități, asigurarea participării lor efective la luarea deciziilor, la dezvoltarea economică, socială și culturală a României au reprezentat o constantă a priorităților politice ale statului român, după anul 1990, un obiectiv asumat în mod transpartinic.
Domnule ministru, considerați o dovadă de respect reciproc între minoritățile naționale faptul că la sărbătoarea de Rusalii Catolice de la Şumuleu Ciuc din Harghita au fluturat sute de steaguri ale Ungariei? Peste 60.000 de credincioşi au participat la un pelerinaj religios sau a fost încă o mișcare politică organizată de UDMR? Majoritatea steagurilor aveau scrise în limba maghiară denumirile localităților din Romania, credeți români sau alte minorități, ar putea organiza așa ceva pe teritoriul Ungariei? Măcar de respect pentru că se află încă pe pământ românesc nu trebuiau să sfideze încă odată poporul român, iar dumneavoastră, în același timp dați declarații pe rețele de socializare precum că „România și românii primesc, în acest fel, o binemeritată recunoaștere și apreciere la nivel internațional pentru poziția lor pro-europeană constantă și pentru susținerea fermă a valorilor europene. Onorat să fiu prezent în delegația condusă de președintele Klaus Iohannis cu această ocazie foarte importantă”. Chiar dacă ați fost plecat în Germania împreună cu președintele Klaus Iohannis, consider absolut necesară o reacție diplomatică, alături de alte instituții ale statului român, fără a afecta relațiile bilaterale dintre cele două state, pentru a nu ne mai confrunta cu asemenea jigniri din partea unei minorități conlocuitoare.