Patrioții

Avram Fițiu (AUR) solicită Guvernului să vină cu soluții alternative prin care veniturile agricultorilor să poată fi garantate în anii următori

Protestul fermierilor români, declanșat în urma crizei cerealelor din Ucraina, face parte dintr-un val mai larg de nemulțumiri la nivel european a declarat Avram Fițiu, conf. dr. în cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj Napoca. Acesta a solicitat Guvernului PSD-PNL să vină de urgență cu o strategie prin care să propună soluții alternative prin care veniturile agricultorilor să poată fi garantate în anii ce vin.

Avram Fițiu a atras atenția asupra importanței unei strategii de criză din partea Ministerului Agriculturii pentru a face față acestei situații. El a evidențiat faptul că guvernele din Franța și Germania au adoptat deja astfel de strategii, care propun soluții alternative pentru piața de cereale.

„Așa cum în toată Europa de Vest, în țări precum Franța, Germania, guvernele au venit cu o strategie de criză prin care să poată să vină cu soluții alternative pentru piața de cereale, așa și în România guvernul va trebui să vină cu o strategie prin care să propună soluții alternative prin care veniturile agricultorilor să poată să fie garantate în anii ce vin. Nu este o problemă punctuală, este o problemă de fond, care va avea repercusiuni în anii care vin, motiv pentru care va trebui ca aceste măsuri să fie extrem de diverse. De la măsuri care să vizeze procesarea, pentru că nu poți să ai un viitor în România în sectorul de cereale dacă tu continui să vinzi materie brută. Deci, ne trebuie o strategie care să integreze componenta de procesare”, a arătat profesorul Fițiu.

De asemenea, el a menționat importanța diversificării producției agricole, atât în zona vegetală, cât și în cea zootehnică.

„Este fundamental ca în Câmpia de Est sau în Bărăgan să venim cu o componentă zootehnică extrem de importantă care să poată prelua o mare parte din materia brută ce rezultă din sectorul de cereale. În același timp, sunt necesare măsuri de diversificare în zona vegetală, în așa fel încât în aceste zone nu ne vom mai permite în anii ce vin să mergem doar pe grâu și pe porumb ca și culturi principale, ci va trebui să integrăm și alte culturi pentru a putea gestiona în mod corespunzător apa. Toate aceste măsuri de diversificare în zona vegetală sau în zona animală sau măsuri de procesare a materiei brute vor permite agricultorilor în anii care vin să facă față prețului foarte scăzut al acestor cereale”, a arătat specialistul AUR.

Avram Fițiu a conchis că „avem nevoie la nivel național de o strategie foarte clară de criză pe tema de cereale care să-i permită agricultorului român din zona de câmpie să aibă în față variante alternative care să îi permită să își continue activitatea în acest sector agricol”.

Avram Fițiu este conf. dr. în cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj Napoca unde coordonează masterul în limba franceză de Agricultură, Schimbări climatice și Siguranță Alimentară și predă cursul de Politică Agricolă Comună și alte cursuri în limba franceză.