Patrioții

Andrei Busuioc (AUR): România trebuie să ceară respectarea drepturilor românilor din Ucraina, dacă vrea să fie luată în seamă la nivel regional

România trebuie să ceară respectarea drepturilor românilor din Ucraina, dacă vrea să fie luată în seamă la nivel regional. Țara noastră nu mai poate asista pasiv la ceea ce se întâmplă cu românii noștri din jurul granițelor, ale căror drepturi sunt încălcate de statele vecine, pe ale căror teritorii se află.

Premierul Florin Cîțu a fost ignorat cu desăvârșire la Summitul din Kiev de către toți partenerii de discuție. Nu este de mirare că niciun oficial de la Budapesta nu ne respectă în calitate de parteneri de dialog și că ne dau în permanență peste nas cu Tratatul de la Trianon. Cum altfel și-ar permite Budapesta să compare anexarea Crimeei cu revenirea Transilvaniei la Patria-Mamă? Pe 4 iunie 1920, Marile Puteri recunoșteau Unirea Transilvaniei cu România, Ungaria fiind nevoită să recunoască noile granițe.

Guvernul de la București trebuie ca, măcar în al unsprezecelea ceas, să își asume cauza națională atât acasă, cât și peste hotare. Românii din Ucraina, Republica Moldova, Bulgaria, Serbia și Ungaria au nevoie de adevărați oameni politici, care să nu cedeze până când drepturile acestor comunități nu sunt respectate.