Adrian Axinia (AUR): Justiția este călcâiul lui Ahile pentru USR-PLUS
Ultimul Raport GRECO, dat publicității săptămâna trecută, pune în evidență nu doar deficiențele acute ale sistemului judiciar, ci mai ales incapacitatea USR-PLUS, care conduce Ministerul Justiției, de a proiecta și implementa reforme reale în acest domeniu.
Din 18 recomandări Greco, doar 5 au fost implementate satisfăcător. Pe o scară de la 1 la 10, pentru performanțele (sau mai bine zis pentru contraperformanțele sale), ministrul Stelian Ion a primit de la Greco nota 2,7. Deci putem spune că a rămas corigent la capitolul reforme în domeniul justiției.
De altfel, aproape toți miniștrii USR-PLUS din actualul Guvern s-au remarcat prin contraperformanțe, aducând leadershipul politic din ministere la cele mai joase cote de profesionalism și încredere înregistrate în ultimii 30 de ani. Îi avem drept exemple pe Vlad Voiculescu, în mandatul căruia sănătatea a fost ca o navă în derivă, pe Cristian Ghinea, care a picat testul la Bruxelles, punând în pericol accesarea de către România a 30 de miliarde de Euro, bani gratis din PNRR, sau pe Claudiu Năsui, cel care duce o politică economică antinațională sistând orice sprijin pentru firmele românești, inclusiv pentru cele a căror activitate a fost închisă de stat în timpul pandemiei.
Justiția este însă Călcâiul lui Ahile pentru USR-PLUS, în contextul în care afirmarea politică a acestei formațiuni politice s-a centrat pe sloganul „Fără penali în funcții publice” și pe promisiunea subsecventă că justiția va funcționa ireproșabil și va folosi aceeași măsură pentru toți românii, indiferent de poziția lor politică sau economică. Și tocmai am aflat că însuși președintele USR, Dan Barna, vicepremier al României, este parte într-un dosar trimis de OLAF la DNA.
Raportul GRECO ne ajută să vedem imaginea reală a USR-PLUS, vidul din spatele sloganurilor fluturate în scop electoral. Zero competență, zero promisiuni îndeplinite, zero patriotism, atitudine arogantă și agresivă față de partenerii de coaliție și de români – acestea sunt motivele pentru care USR-PLUS trebuie exclus din orice formulă de guvernare. Și am convingerea că acest lucru se va întâmpla cât de curând.
Declarație politică, deputat AUR Adrian Axinia