Patrioții

28 noiembrie 1918: „Unirea necondiționată și pentru vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare, cu Regatul României / ZIUA BUCOVINEI

Ziua Bucovinei este sărbătorită, în fiecare an, la data de 28 noiembrie. În 1918, Congresul General al Bucovinei adopta, la Cernăuţi, moţiunea unirii Bucovinei cu Regatul României.

La 14/27 octombrie 1918, la iniţiativa fruntaşilor bucovineni Iancu Flondor şi Sextil Puşcariu a fost organizată, la Cernăuţi, o importantă adunare naţională, la care au participat deputaţii din Parlamentul de la Viena, foştii deputaţi din ultima Dietă bucovineană, dar şi alţi reprezentanţi ai populaţiei româneşti. „Reprezentanţii poporului din Bucovina, întruniţi astăzi, în ziua de 27 octombrie 1918, în capitala Bucovinei, se declară în puterea suveranităţii naţionale Constituantă a acestei ţări româneşti; Constituanta hotărăşte unirea Bucovinei integrale cu celelalte ţări româneşti într-un stat naţional independent şi va purcede spre acest scop în deplină solidaritate cu românii din Transilvania şi Ungaria”, conform lucrării „Istoria României în date” (Editura Enciclopedică, 2003).
Totodată, s-a constituit un Consiliu Naţional, alcătuit din 50 de membri reprezentând diferite pături sociale, al cărui preşedinte era Dionisie Bejan, „spre a conduce poporul român din Bucovina şi a-i apăra drepturile şi spre a stabili o legătură între toţi românii”. Consiliul Naţional a format Consiliul Secretarilor de Stat (cu caracter de guvern), compus din 14 membri şi un Comitet Executiv, prezidat de Iancu Flondor şi în componenţa căruia mai intrau Dionisie Bejan, Doru Popovici, Sextil Puşcariu, Vasile Bodnărescu, Radu Sbierea şi L. Tomoioagă. Hotărârile Adunării Constituante au avut o importanţă deosebită în desprinderea de Imperiul Austro-Ungar pe baza principiului autodeterminării naţionale, în vederea unirii cu Ţara.

Renunţarea la guvernare a împăratului Carol I (1916-1918), în urma înfrângerii Puterilor Centrale, a aruncat întregul imperiu într-o stare de anarhie, teritoriul Bucovinei devenind locul de dispută între români şi ucrainieni. Consiliul Naţional Român a cerut, în această situaţie, guvernului de la Iaşi să trimită de urgenţă trupe pentru a împiedica acţiunile ucrainenilor şi extinderea anarhiei bolşevice. Regele Ferdinand a admis această cerere, iar la 11 noiembrie, trupele române comandate de generalul Iacob Zadic au intrat în Cernăuţi. La 12 noiembrie, s-a întrunit Consiliul Naţional care a declarat că în virtutea hotărârii Constituantei din 27 octombrie, îşi impune autoritatea asupra întregii Bucovine.

Consiliul Naţional a format Consiliul Secretarilor de Stat (cu caracter de guvern), compus din 14 membri şi un Comitet Executiv, prezidat de Iancu Flondor şi în componenţa căruia mai intrau Dionisie Bejan, Doru Popovici, Sextil Puşcariu, Vasile Bodnărescu, Radu Sbierea şi L. Tomoioagă. Hotărârile Adunării Constituante au avut o importanţă deosebită în desprinderea de Imperiul Austro-Ungar pe baza principiului autodeterminării naţionale, în vederea unirii cu Ţara.
În aceste împrejurări, la 15/28 noiembrie 1918, în Sala Sinodală a Palatului Mitropolitan din Cernăuţi, s-au desfăşurat lucrările Congresului General al Bucovinei, la care au participat 74 de delegaţi ai Consiliului Naţional, 13 delegaţi ai ucrainenilor, şapte ai germanilor, şase ai polonezilor, precum şi alte câteva mii de locuitori veniţi din diferite colţuri ale Bucovinei.

Preşedintele Congresului, Iancu Flondor, a prezentat Moţiunea, care s-a constituit într-o hotărâtă declaraţie de unire, subliniind caracterul românesc al Bucovinei şi asuprirea naţională din 144 de ani de stăpânire străină. Astfel, membrii Congresului General al Bucovinei au hotărât: „Unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru cu Regatul României”. Atât reprezentantul polonezilor, Stanislaus Kwiatkowski, cât şi cel al germanilor, Alois Lebouton, s-au pronunţat în favoarea unirii, conform lucrării „Istoria românilor”.